Decizia CCR nr. 686/2016Paragraful 37
Paragraful 37
33. De altfel, art. 1 referitor la protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale statuează, pe de o parte, cu privire la faptul că "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale, nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional", iar, pe de altă parte, prevede că aceste dispoziţii menţionate anterior "nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii (...)." Ca atare, nu se poate reţine nici pretinsa contrarietate a prevederilor art. 252 alin. (1) -(3) din Legea nr. 571/2003 cu cele ale art. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, prin prisma dispoziţiilor constituţionale ale art. 11 şi art. 20.
Sursa oficială ↗