Decizia CCR nr. 673/2016Punctul 25
Punctul 25
25. În ceea ce priveşte lipsa de claritate a dispoziţiei criticate, arată că evidenţierea unor operaţiuni sau cheltuieli nereale (fictive) în documentele contabile sau financiar-fiscale oficiale constă în activitatea prin care în aceste documente sunt făcute consemnări care nu au la bază documente justificative valide, total sau parţial. De asemenea, apreciază că operaţiunea fictivă constă, potrivit definiţiei legale, în disimularea realităţii prin crearea aparenţei existenţei unei operaţiuni care în fapt nu există. Totodată, apreciază că dispoziţiile legale definesc noţiunea de documente legale, definiţie generică, ce include inclusiv actele prevăzute a fi întocmite în temeiul Legii contabilităţii. Este evident că enumerarea în textul infracţiunii a actelor contabile este una exemplificativă, nu alternativă, actele contabile făcând parte, potrivit definiţiei de la art. 2 din Legea nr. 241/2005, din sfera generică a documentelor legale. În final, face referire la Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 4 din 21 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 22 decembrie 2008, privind examinarea unui recurs în interesul legii. ...
Sursa oficială ↗