Decizia CCR nr. 675/2016Punctul 7

7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. f) cu trimitere la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, autorii acesteia susţin că acestea nu respectă principiul previzibilităţii, fiind lipsite de claritate din perspectiva elementului material al infracţiunii, cu consecinţa imposibilităţii stabilirii cu exactitate a acţiunilor sau inacţiunilor prohibite de legea penală. În continuare, fac referire la deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.205 din 20 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 795 din 9 noiembrie 2011; nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006; nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010; nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012, precum şi la Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 4 mai 2000 pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României şi Hotărârea din 25 ianuarie 2007 pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României. Autorii susţin că o lege îndeplineşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţie numai dacă norma este enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele spetei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita. De asemenea, arată că prevederile art. 23 alin. (12) din Constituţie impun garanţia reglementării prin lege a incriminării faptelor şi stabilirea sancţiunii corespunzătoare şi, în mod implicit, obligaţia în sarcina legiuitorului de a adopta legi care să respecte cerinţele de calitate ale acestora, care se circumscriu principiului legalităţii prevăzut la art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală. Având în vedere aceste aspecte, apreciază că legiuitorul nu reglementează într-un mod clar şi neechivoc o definiţie a „operaţiunii fictive“ şi nici modul în care se poate determina existenţa sau inexistenţa acesteia. ...