Decizia CCR nr. 671/2016Paragraful 26
Paragraful 26
18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate din perspectiva unor critici asemănătoare. Astfel, prin Decizia nr. 606 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 952 din 29 decembrie 2014, Curtea a statuat că aceste norme nu sunt de natură a afecta accesul liber la justiţie, deoarece în jurisprudenţa sa a stabilit, în nenumărate rânduri, că serviciile efectuate de către instanţele judecătoreşti nu trebuie şi nu pot fi în toate cazurile gratuite. Curtea a reţinut că accesul liber la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie, nu înseamnă gratuitate. Nicio dispoziţie constituţională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie. Regula este cea a timbrării acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Cheltuielile ocazionate de realizarea actului de justiţie sunt cheltuieli publice, la a căror acoperire, potrivit art. 56 din Constituţie, cetăţenii sunt obligaţi să contribuie prin impozite şi taxe, stabilite în condiţiile legii.
Sursa oficială ↗