Decizia CCR nr. 667/2016Paragraful 31
Paragraful 31
26. Cu privire la următorul criteriu, Curtea constată că, prin chiar preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 434 din 9 iunie 2016, ordonanţă de urgenţă care are drept domeniu de reglementare salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi care a fost adoptată pentru eliminarea unor inechităţi salariale existente, se recunoaşte că "nu au putut fi identificate toate disfuncţionalităţile salariale existente". Prin urmare, în acest caz, legiuitorul primar are competenţa constituţională ca şi prin alte acte normative să îndrepte aceste inechităţi salariale. Nimic nu împiedică Parlamentul să reglementeze drepturi cu caracter salarial prin legi distincte, inclusiv în cadrul legii privind statutul unei categorii profesionale. În consecinţă, Curtea urmează să constate că şi acest criteriu este respectat prin acordarea acestui spor într-o lege distinctă de legea-cadru de salarizare unitară.
Sursa oficială ↗