Decizia CCR nr. 644/2016Paragraful 23

18. De altfel, Curtea s-a mai pronunţat şi asupra prevederilor art. 248 din Codul de procedură civilă din 1865 al căror conţinut normativ era similar cu cel al textului de lege criticat în cauza de faţă, singura diferenţă reprezentând-o durata intervalului rămânerii în nelucrare, de un an, în reglementarea anterioară. Astfel, prin Decizia nr. 351 din 25 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 17 mai 2010, Curtea a statuat că, prin reglementarea instituţiei perimării ca sancţiune procedurală aplicabilă titularului unei cereri de chemare în judecată, care a lăsat-o în nelucrare din vina sa, nu este încălcat accesul liber la justiţie, ci acesta este supus condiţiei respectării unor exigenţe legale, determinate tocmai de necesitatea asigurării unui proces echitabil. De asemenea, prin Decizia nr. 1.454 din 3 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 11 ianuarie 2012, Curtea a reţinut că sancţiunea procedurală a perimării este determinată de necesitatea de a se curma starea de incertitudine creată asupra unor raporturi juridice deduse judecăţii prin cererea de chemare în judecată lăsată în nelucrare timp de un an, din vina părţii.