Decizia CCR nr. 641/2016Paragraful 19

CCR · decizie de neconstituționalitate · 01.11.2016 · dosar 3.238/2/2014
Paragraful 19
16. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 sunt constituţionale. În acest sens, se susţine că activităţile din domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar-artistice nu afectează neutralitatea, imparţialitatea şi integritatea specifice funcţiilor publice de primar ori viceprimar şi nu sunt de natură să determine o stare de subordonare juridică ori să impună reguli ce ar putea constitui obstacole în îndeplinirea acestor funcţii publice. De asemenea, se afirmă că nu poate fi reţinută încălcarea art. 41 din Constituţie, întrucât incompatibilitatea funcţiilor de primar şi viceprimar cu anumite funcţii private nu este o condiţie de eligibilitate şi înlăturarea ei depinde de voinţa celui ales, care poate opta pentru una din cele două calităţi incompatibile. În final, se apreciază că stabilirea cazului de incompatibilitate, prevăzut de dispoziţiile legale criticate, nu constituie o restrângere a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ci reprezintă o garanţie de natură să confere o autoritate morală de necontestat persoanelor care exercită funcţiile de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean.
Sursa oficială ↗