Decizia CCR nr. 631/2016Paragraful 19
Paragraful 19
14. Curtea constată că soluţia legislativă criticată se regăsea, iniţial, în art. 108^5 alin. 3 din vechiul Cod de procedură civilă şi prevedea că "Cererea se soluţionează prin încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu, de către instanţa de judecată ori de preşedintele instanţei de executare care a aplicat amenda sau despăgubirea." Asupra acelor prevederi Curtea s-a pronunţat din prisma unor aspecte similare celor invocate şi în prezenta cauză, exemplu fiind, în acest sens, Decizia nr. 1.419 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 20 decembrie 2011, Decizia nr. 348 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 31 octombrie 2013, Decizia nr. 52 din 4 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 24 aprilie 2014, sau Decizia nr. 127 din 6 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 351 din 13 mai 2014, constatând constituţionalitatea acestora.
Sursa oficială ↗