Decizia CCR nr. 626/2016Paragraful 25

CCR · decizie de neconstituționalitate · 27.10.2016 · dosar 7.740/271/2014
Paragraful 25
21. În consecinţă, Curtea constată în privinţa excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 156 din Legea nr. 71/2011 că, chiar dacă cuprinde în mod formal cele trei elemente ale sale, motivele invocate în susţinerea acesteia nu au legătură cu textele legale criticate, critica referindu-se la o soluţie legislativă reglementată, de altfel, prin alte texte ale Codului civil. În această situaţie, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât nu este motivată aşa cum prevăd dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, pentru a căror respectare motivele de neconstituţionalitate trebuie să aibă legătură cu textul criticat. Curtea nu poate să se autosesizeze şi să îşi exercite controlul de constituţionalitate cu privire la alte texte legale, instanţa de contencios constituţional pronunţându-se numai în limitele sesizării (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 198 din 12 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 11 martie 2009).
Sursa oficială ↗