Sari la conținut

Decizia CCR nr. 625/2016Punctul 17

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
26.10.2016
Dosarul
4.600/1/2015

17. Este evident faptul că, prin soluţionarea unei cereri de recuzare nu se soluţionează fondul cauzei, întrucât, aşa cum a statuat Curtea Constituţională, această procedură „nu îmbracă forma unui contencios care să reclame un tratament jurisdicţional, ci este vorba de o chestiune de administrare a actului de justiţie. Cu alte cuvinte, procedura asupra cercetării şi judecării cererii de recuzare este o procedură incidentală, al cărei obiect este cu totul distinct de obiectul propriu al procesului penal la care se referă, această procedură nu are caracter jurisdicţional penal în sens material, ci caracter administrativ-judiciar, iar actele ce se îndeplinesc în această procedură, după ritualul procesului penal, îi dau un caracter jurisdicţional numai în sens formal“ (Decizia nr. 500 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 23 septembrie 2016, paragraful 24). Proceduri similare se regăsesc şi cu privire la alte instituţii - cum ar fi strămutarea, desemnarea altei instanţe, declinarea de competenţă, trimiterea cauzei la alt parchet şi trecerea cauzei de la un organ de cercetare la altul - care nu soluţionează fondul cauzei, ci un incident în administrarea justiţiei, în scopul bunei funcţionări a sistemului judiciar. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie