Decizia CCR nr. 624/2016Paragraful 41

CCR · decizie de neconstituționalitate · 26.10.2016 · dosar 2.119A/2016.3
Paragraful 41
39. Pornind de la premisa că legea este, cu aportul specific al fiecărei Camere, opera întregului Parlament, Curtea statuează că autoritatea legiuitoare trebuie să respecte principiile constituţionale în virtutea cărora o lege nu poate fi adoptată de către o singură Cameră. Or, din examinarea dispoziţiilor deduse controlului de constituţionalitate, Curtea constată că majoritatea soluţiilor adoptate de Senat nu a făcut obiectul iniţiativei legislative şi nu a fost dezbătută în Camera Deputaţilor. Cu alte cuvinte, Senatul, adoptând Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2016 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, a sustras dezbaterii şi adoptării primei Camere sesizate modificări care vizau aspecte esenţiale în structura şi filosofia legii, contrar art. 61 din Constituţie. De asemenea, Curtea mai constată că legea adoptată de Senat se îndepărtează de la scopul avut în vedere de iniţiatorul său, şi anume crearea unui mecanism unitar şi coerent privind desfăşurarea învăţământului la nivelul doctorat, clarificarea şi etapizarea concretă a acţiunilor de emitere a diplomelor şi titlurilor la nivel universitar, precum şi stabilirea unor atribuţii privind procedurile şi etica la nivelul învăţământului universitar, astfel încât să se identifice cazurile de încălcare a standardelor de etică profesională, iar sancţiunile să poată fi aplicate unitar şi în conformitate cu prevederile legale.
Sursa oficială ↗