Decizia CCR nr. 624/2016Paragraful 50
Paragraful 50
48. Potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, respectiv art. 168 alin. (7) din Legea nr. 1/2011, titlul de doctor se atribuie prin ordin al ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice, după validarea tezei de doctorat de către CNATDCU. Legea supusă controlului de constituţionalitate abrogă aceste dispoziţii, înlocuindu-le cu următoarele: "În baza hotărârii senatului universitar/Prezidiului Academiei Române de acordare a titlului de doctor, rectorul eliberează diploma de doctor". Având în vedere aceste dispoziţii, Curtea reţine că, în ambele ipoteze, titlul de doctor este un act cu caracter administrativ, calitate ce atrage incidenţa normelor privind contenciosul administrativ. Astfel, potrivit art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, "Autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal poate să solicite instanţei anularea acestuia, în situaţia în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice. În cazul admiterii acţiunii, instanţa se pronunţă, dacă a fost sesizată prin cererea de chemare în judecată, şi asupra validităţii actelor juridice încheiate în baza actului administrativ nelegal, precum şi asupra efectelor juridice produse de acestea."
Sursa oficială ↗