Decizia CCR nr. 623/2016Paragraful 46
Paragraful 46
45. Se invocă prevederile art. 6, 13 şi 20 din Legea nr. 24/2000, arătându-se că Legea nr. 77/2016 nu instituie reguli necesare, nu a fost însoţită de studii de impact şi prin măsurile sale neproporţionale nu corespunde politicilor publice ale Uniunii în domeniul protecţiei consumatorilor şi încalcă drepturile creditorilor protejate convenţional şi constituţional. Prin lipsa de fundamentare, prin refuzul legiuitorului de a lua în considerare reacţiile tuturor actorilor interesaţi şi instituţiilor relevante, autoritatea legislativă a transformat regulile de legistică mai sus citate în norme futile şi abstracte ce pot fi încălcate ori de câte ori există voinţa politică pentru a le încălca. Aceste încălcări nu pot rămâne nesancţionate. Dispoziţiile constituţionale nu au caracter declarativ, ci constituie norme obligatorii, fără de care nu se poate concepe existenta statului de drept, prevăzut la art. 1 alin. (3) din Constituţie.
Sursa oficială ↗