Decizia CCR nr. 623/2016Paragraful 128

117. Astfel, din analiza prevederilor legii criticate rezultă că legiuitorul înlătură posibilitatea controlului judecătoresc în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor specifice impreviziunii, respectiv condiţiile cu caracter obiectiv referitoare la cauza schimbării circumstanţelor (existenţa situaţiei neprevăzute) sau la cuprinsul contractului (absenţa unei clauze de adaptare a contractului) şi condiţiile cu caracter subiectiv referitoare la atitudinea/conduita părţilor contractante (lipsa culpei debitorului în executarea contractului) sau la efectele schimbării circumstanţelor (caracterul licit al neexecutării obligaţiilor contractuale). Legiuitorul se limitează la a stabili condiţiile premisă ale incidenţei noului cadru normativ, care se pot constitui eventual în condiţii de admisibilitate a cererii introductive de instanţă, alături de dovada parcurgerii procedurii prealabile a notificării, fără a reglementa nicio condiţie specifică impreviziunii. Cu alte cuvinte, legiuitorul stabileşte o impreviziune aplicabilă ope legis, convertind situaţia premisă în efect consumat, fără evaluarea niciuneia dintre condiţiile obiective sau subiective care caracterizează impreviziunea contractuală. Consecinţa directă este modificarea contractului în baza legii, intervenţia judecătorului fiind una strict formală, limitată la verificarea condiţiilor de admisibilitate a cererii, a căror întrunire cumulativă are ca efect direct darea în plată. Aşa fiind, legea criticată înlătură controlul efectiv al instanţei cu privire la starea de fapt, respectiv cu privire la cauza şi efectele schimbării circumstanţelor de executare a contractului, dând prevalenţă unei presupuse stări de criză a contractului în privinţa debitorului. În mod implicit, legea rupe echilibrul contractului, instituind o prezumţie absolută a incapacităţii de executare a contractului de către debitor, şi elimină orice remediu judiciar prin atribuirea unui rol formal judecătorului cauzei, care este ţinut de litera legii.