Decizia CCR nr. 620/2016Paragraful 5
Paragraful 5
3. În motivarea sesizării de neconstituţionalitate, Guvernul României arată că prin legea criticată se are în vedere majorarea la 5 lei a indemnizaţiei lunare, neimpozabile, pentru fiecare lună de stagiu militar efectuat în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, măsură care ar conduce la cheltuieli suplimentare ale bugetului de stat în sumă de 68,7 milioane lei anual. Potrivit dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, actele normative care atrag majorarea cheltuielilor bugetare vor fi însoţite de o fişă financiară, în care se vor preciza sursele de acoperire a majorării bugetare. Prin urmare, impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât şi pe termen lung, trebuie să conţină informaţii referitoare la efectele financiare asupra bugetului general consolidat, şi anume la modificări ale cheltuielilor bugetare, precum şi la calculele privind fundamentarea acestor modificări. Având în vedere şi măsurile de relaxare fiscală instituite prin Codul fiscal, care conduc la diminuarea veniturilor bugetare, precum şi majorarea unor drepturi de natură salarială, se apreciază că măsura adoptată nu este sustenabilă. Eventuale rectificări bugetare pot fi făcute numai în condiţiile art. 23 şi 24 din Legea nr. 69/2010, acestea neputând viza însă ipoteza apărută ca urmare a adoptării legii criticate. Toate acestea creează premisele unui dezechilibru bugetar cu consecinţa neîncadrării în Obiectivul bugetar pe termen mediu (M.T.O.) în anii 2016-2018 şi a nerespectării obligaţiilor ce îi revin României potrivit Tratatului privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare.
Sursa oficială ↗