Decizia CCR nr. 613/2016Paragraful 29

17. Cu privire la dispoziţiile art. 4 teza întâi raportate la cele ale art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a) , art. 21 alin. (5) , (6) şi (8) din Legea nr. 165/2013, autorii excepţiei susţin, în esenţă, că aplicarea noii legi pentru stabilirea şi acordarea măsurilor reparatorii - Legea nr. 165/2013 situaţiilor precum cea din speţă, în care era deja pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă prin care instanţa obliga Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, contravine art. 15 alin. (2) din Constituţie. Cu privire la această critică, Curtea s-a mai pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 662 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 26 noiembrie 2015, paragrafele 17 şi 18, reţinând că, în acord cu jurisprudenţa sa constantă, o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare. Curtea a constatat că nu poate fi vorba de retroactivitatea Legii nr. 165/2013, din moment ce situaţia juridică se află în curs de constituire, în sensul de a fi stabilit în concret cuantumul despăgubirilor cuvenite în temeiul legilor reparatorii. În concordanţă cu principiul tempus regit actum şi al aplicării imediate a legii noi este firesc ca modalitatea de calcul să fie cea prevăzută de actul normativ în vigoare la momentul efectuării acestei operaţiuni, iar nu prin raportare la dispoziţii legale abrogate, aşa cum sunt cele din Legea nr. 247/2005, care, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, guvernau modalitatea de stabilire a despăgubirilor cuvenite.