Decizia CCR nr. 596/2016Paragraful 12
Paragraful 12
9. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 176/2010, care definesc noţiunea de "diferenţă semnificativă", consideră că aceste norme sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate. Astfel, "diferenţa semnificativă" este diferenţa mai mare de 10000 euro sau echivalentul în lei al acestei sume, între modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnităţilor şi funcţiilor publice şi veniturile realizate în aceeaşi perioadă. Termenul "modificări" este imprecis şi impropriu pentru scopul reglementării, reprezentând o noţiune care diferă la diverse momente în timp. De asemenea, folosirea în finalul definiţiei "diferenţei semnificative" a pluralului - "durata demnităţilor şi funcţiilor publice" este de natură să introducă o nouă sursă de incertitudine cu privire la modul de calcul. Or, evaluarea averii de către Agenţia Naţională de Integritate trebuie să respecte principiul "o funcţie publică, o evaluare, un raport de evaluare", deoarece legea determină diferenţa semnificativă de avere de cel mult 10.000 euro raportată la fiecare funcţie deţinută, şi nu la toate funcţiile deţinute cumulat.
Sursa oficială ↗