Decizia CCR nr. 596/2016Paragraful 16
Paragraful 16
13. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 10, art. 10^1-10^4, art. 15-18 şi art. 20 din Legea nr. 115/1996 şi ale art. 18 din Legea nr. 176/2010 sunt constituţionale, sens în care invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 604 din 4 noiembrie 2014, nr. 307 din 5 iunie 2014 şi nr. 321 din 29 martie 2007. De asemenea precizează că prevederile art. 10 din Legea nr. 115/1996 nu contravin art. 125 alin. (3) din Constituţie, deoarece calitatea unui judecător de membru în comisia de cercetare a averilor nu constituie o funcţie în sensul dispoziţiilor constituţionale referitoare la incompatibilitate. În ceea ce priveşte noţiunea de "diferenţe semnificative" cuprinsă în art. 18 din Legea nr. 176/2010 precizează că aceasta este redactată cu suficientă precizie şi claritate pentru a face efectivă protecţia instituită de art. 1 alin (5) din Constituţie şi pentru a permite reglarea conduitei celor interesaţi, fără a afecta garanţiile constituţionale privind dreptul la un proces echitabil.
Sursa oficială ↗