Decizia CCR nr. 599/2016Paragraful 32
Paragraful 32
21. Cât priveşte prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, care stabilesc modul de calcul al punctelor ce se pot acorda cesionarilor dreptului de proprietate asupra bunului imobil, se poate constata că nu au legătură cu soluţionarea cauzei în cadrul căreia a fost ridicată excepţia, nefiind îndeplinită condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, întrucât din conţinutul dosarului rezultă că autoarea acesteia nu se încadrează în această categorie de persoane, ci în cea a titularilor dreptului de proprietate, foşti proprietari sau moştenitori legali ori testamentari ai acestora.
Sursa oficială ↗