Decizia CCR nr. 595/2016Paragraful 23
Paragraful 23
16. Cu privire la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014, care stabileşte căror cereri le sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la plata despăgubirilor, prin Decizia nr. 133 din 10 martie 2016, paragraful 39, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 16 mai 2016, Curtea a reţinut, referitor la invocarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, că, în acord cu jurisprudenţa sa, aplicarea unui regim juridic temporal diferit nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane, în funcţie de actul normativ incident fiecăreia. Faptul că, prin succesiunea unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor respective (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996). Altfel spus, raportat la situaţia de faţă, inegalitatea de tratament juridic prin comparaţie cu acele persoane care au beneficiat de plata despăgubirilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014 nu reprezintă un viciu de neconstituţionalitate, fiind rezultatul unor regimuri juridice diferite, aplicate succesiv în timp, incidente în virtutea principiului tempus regit actum.
Sursa oficială ↗