Decizia CCR nr. 586/2016Paragraful 27

20. Curtea reţine că, spre deosebire de reglementarea similară, din cuprinsul art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală din 1969, conform cărei, în caz de încetare a procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, instanţa penală era obligată să procedeze la soluţionarea acţiunii civile promovate în faţa sa, legiuitorul a prevăzut, la art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală în vigoare, lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile formulate în cadrul procesului penal, în situaţia constatării prescrierii răspunderii penale. Aşa fiind, după împlinirea termenului de prescripţie, stabilit conform art. 154 alin. (1) din Codul penal, sau al împlinirii termenului prescripţiei speciale, potrivit art. 155 alin. (4) din Codul penal, singurul remediu procesual asigurat persoanei vătămate, constituită parte civilă în procesul penal, conform prevederilor art. 20 din Codul de procedură penală, în vederea acoperirii prejudiciului suferit prin săvârşirea infracţiunii este cel al promovării unei acţiuni civile la instanţa civilă competentă. Acesta presupune asumarea de către persoana vătămată a iniţierii şi parcurgerii unei noi proceduri judiciare, a cărei desfăşurare este caracterizată printr-o întindere cronologică semnificativă, care, adunată cu durata procedurii penale parcurse până la momentul încetării procesului penal, conform art. 396 alin. (6) din Codul de procedură penală, determină prelungirea, pentru perioade lungi de timp, a procesului judiciar de recuperare a respectivelor prejudicii.