Decizia CCR nr. 551/2016Paragraful 21
Paragraful 21
16. Totodată, Curtea a mai arătat că, potrivit art. 12 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 460/2005 privind conţinutul, etapele, condiţiile de finanţare, publicare şi distribuire a Buletinului procedurilor de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 474 din 3 iunie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, "Oficiul Naţional al Registrului Comerţului publică săptămânal pe pagina sa de internet, cu titlu gratuit, lista persoanelor supuse procedurii de insolvenţă, care va cuprinde următoarele informaţii: denumirea debitorului, codul de identificare fiscală, numărul de ordine în registrul în care este înregistrat, numărul dosarului de insolvenţă şi instanţa pe rolul căreia este înregistrat dosarul, primul termen de judecată stabilit de instanţa judecătorească după deschiderea procedurii, tipul procedurii şi numerele Buletinului în care sunt publicate actele de procedură referitoare la debitor" (Decizia nr. 273 din 22 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 21 mai 2012).
Sursa oficială ↗