Decizia CCR nr. 564/2016Paragraful 22
Paragraful 22
16. De asemenea, impunerea achitării concomitente a unei amenzi contravenţionale şi a unui tarif de despăgubire se justifică prin posibilitatea cumulării răspunderii contravenţionale cu răspunderea civilă delictuală. Astfel, dacă în cazul răspunderii contravenţionale se urmăreşte sancţionarea unei conduite ilicite, prin stabilirea răspunderii civile se tinde la repararea prejudiciului produs unui anumit subiect de drept, în speţă, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, care, potrivit art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2003 pentru înfiinţarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome "Administraţia Naţională a Drumurilor din România", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 694 din 3 octombrie 2003, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 47/2004, cu modificările şi completările ulterioare, este persoană juridică de interes strategic naţional, care desfăşoară, în principal, activităţi de interes public naţional în domeniul administrării drumurilor naţionale şi autostrăzilor. Stabilirea pe cale legală a tarifului de despăgubire se impune în vederea asigurării unei modalităţi eficiente de recuperare a prejudiciului suferit, în considerarea importanţei protejării reţelei de drumuri naţionale din România şi a necesităţii menţinerii acesteia într-o stare care să ofere deopotrivă siguranţă circulaţiei şi condiţii optime pentru desfăşurarea traficului rutier.
Sursa oficială ↗