Decizia CCR nr. 533/2016Paragraful 29
Paragraful 29
24. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din actele de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 49 alin. (2) şi ale art. 50 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din data de 20 mai 2015. În privinţa excepţiei de neconstituţionalitate ce face obiectul Dosarului nr. 1.011D/2016, Curtea constată că aceasta a fost ridicată, iniţial, în faţa Tribunalului Sibiu - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, odată cu contestaţia formulată împotriva hotărârii Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 34 Sibiu de respingere a trei candidaturi depuse de Partidul Dreptăţii Sociale la funcţia de consilier judeţean. Instanţa judecătorească a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, reţinând ca obiect al acesteia dispoziţiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 115/2015. Sentinţa civilă a fost atacată, iar în urma admiterii, în parte, a apelului, instanţa de apel, respectiv Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia I civilă, a trimis cauza Tribunalului Sibiu - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în vederea sesizării Curţii Constituţionale, sentinţa atacată fiind menţinută în rest, pe fond. În cuprinsul deciziei instanţei de apel se găsesc lămuriri cu privire la obiectul excepţiei, în sensul că, deşi este indicat art. 50 alin. (2) ca dispoziţie legală criticată, se deduce în mod logic, din cuprinsul contestaţiei formulate de Partidul Dreptăţii Sociale, că nu poate fi vorba decât de art. 49 alin. (2) din Legea nr. 115/2015, aplicabil în speţă. Tribunalul Sibiu - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reluând judecarea cererii de sesizare a Curţii, a omis, însă, aceste consemnări din cuprinsul deciziei Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia I civilă şi a sesizat Curtea Constituţională cu menţinerea erorii cuprinse în prima sa sentinţă. Prin urmare, Curtea constată că obiectul real al excepţiei de neconstituţionalitate, ridicate în Dosarul nr. 1.011D/2016, îl reprezintă dispoziţiile art. 49 alin. (2) din Legea nr. 115/2015. În concluzie, Curtea reţine ca obiect al excepţiei de faţă dispoziţiile art. 49 alin. (2) din Legea nr. 115/2015, care au următorul cuprins: "(2) Pentru fiecare candidat la funcţia de primar şi listă de candidaţi pentru consiliul local şi pentru consiliul judeţean, partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale trebuie să prezinte o listă de susţinători, care trebuie să cuprindă minimum 1% din numărul total al alegătorilor înscrişi în Registrul electoral şi în listele electorale complementare din circumscripţia pentru care candidează, dar nu mai puţin de 100 în cazul comunelor, de 500 în cazul localităţilor urbane de rangul II şi III şi de 1.000 în cazul judeţelor, municipiului Bucureşti, sectoarelor municipiului Bucureşti şi localităţilor urbane de rangul I."
Sursa oficială ↗