Decizia CCR nr. 504/2016Paragraful 9

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2014 încalcă prevederile constituţionale privind separaţia şi echilibrul puterilor în stat, obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, clasificarea legilor în constituţionale, organice şi ordinare, reglementarea prin lege organică a infracţiunilor, pedepselor şi a regimului executării acestora, rolul Consiliului Legislativ, abilitarea Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice şi interdicţia afectării drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor prevăzute de Constituţie prin adoptarea ordonanţelor de urgenţă, precum şi prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind interzicerea abuzului de drept, întrucât, ca urmare a intervenţiei Guvernului printr-o ordonanţă de urgenţă într-un domeniu rezervat legii organice, care este atributul exclusiv al legiuitorului, s-a ajuns la aplicarea de sancţiuni disciplinare în temeiul unor acte normative contrare Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Consideră că, "în lipsa unui regulament care să cuprindă norme metodologice de aplicare a Legii nr. 254/2013, corelat cu noile modificări corespunzător necesităţii practice în domeniul executării pedepselor privative de libertate, s-a creat un vid legislativ care a generat apariţia unor situaţii ce au dat naştere unor conflicte de natură constituţională". Arată că "Guvernul avea obligaţia să respecte prevederile art. 187, cât şi dispoziţiile art. 191 din Legea nr. 254/2013, mai exact adoptarea actelor normative pentru implementarea legii, deoarece rezultatul unei politici neconstituţionale se reflectă în practica penitenciară, ajungându-se pe cale de interpretare la concluzii ce aduc atingere principiului legalităţii, golind de conţinut art. 16 din Constituţie şi anumite aspecte ce ţin de procedură ca dimensiune a unui proces echitabil". Astfel, "analizând Legea nr. 24/2000 [privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative] care face parte din piramida constituţională, în sensul că reprezintă o lege esenţială pentru procedura legislativă, nicio autoritate publică nu poate deroga implicit de la prevederile acestei legi fără a contraveni dispoziţiilor constituţionale". În continuare, autorul excepţiei susţine că "noţiunea de afectare vizează nu numai suprimarea drepturilor constituţionale, ci orice măsuri care ar constitui o afectare a acestora, precum derogări, ingerinţe, limite, condiţii, dar şi definirea ori stabilirea sferei de aplicare sau exercitare a drepturilor, precum şi reglementarea regimului juridic al îndatoririlor fundamentale. Pe de o parte este vorba de reglementarea concretă a existenţei şi exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale, fie în ipoteza unei trimiteri constituţionale exprese, fie dacă o asemenea trimitere expresă lipseşte. Pe de altă parte, soluţia este valabilă şi pentru îndatoririle fundamentale, atât acolo unde Constituţia reclamă existenţa unei legi, cât şi acolo unde fără existenţa unei trimiteri constituţionale exprese este necesară detalierea prin lege a dispoziţiilor constituţionale privind îndatoririle fundamentale. Prin urmare, dacă până la revizuirea Constituţiei în 2003 Guvernul era liber să adopte o ordonanţă de urgenţă acolo unde considera că este necesară, în prezent art. 115 alin. (6) interzice expres această posibilitate. Altfel spus, domenii în care Guvernul a intervenit fără restricţii, cum ar fi pedepsele penale, executarea lor, procedura penală şi civilă sunt fără putinţă de tăgadă interzise ordonanţelor de urgenţă. În cauză, prin una şi aceeaşi ordonanţă de urgenţă a fost violat art. 115 alin. (6) sub dublu aspect, întrucât în egală măsură este afectat regimul unei instituţii fundamentale. De asemenea, neîndeplinirea unei obligaţii pozitive a statului care trebuie să ofere o anumită protecţie împotriva încălcărilor arbitrare care aduc atingere drepturilor unei persoane private de libertate poate constitui o violare a art. 17 din Convenţie. Din perspectiva Curţii europene, criteriul de apreciere este hotărâtor în această privinţă, dacă Guvernul beneficiază de o asemenea putere de apreciere discreţionară în executarea obligaţiilor sale, atunci statul este responsabil de actele sale privind respectarea îndatoririlor fundamentale şi a prevederilor Convenţiei. Curtea europeană a subliniat că sintagma «prevăzut de lege» nu se referă doar la dreptul intern, ci vizează şi calitatea legii în ceea ce priveşte compatibilitatea cu principiul preeminenţei drepturilor menţionate explicit în preambulul Convenţiei în sensul de a indica cu suficientă claritate limitele şi modalităţile de exercitare a marjei de apreciere a autorităţilor, cetăţeanul trebuind să aibă o indicare precisă asupra normelor aplicabile într-o anumită situaţie, întrucât simpla prevedere legală nu este suficientă. Potrivit Curţii europene, noţiunea de «lege» include în accepţiunea Convenţiei şi jurisprudenţa, cu atât mai mult cu cât trebuie recunoscută valoarea de «act cu putere de lege» unui act jurisprudenţial căruia caracterul obligatoriu îi este conferit chiar prin lege."