Decizia CCR nr. 532/2016Paragraful 18

CCR · decizie de neconstituționalitate · 05.07.2016 · dosar 28.452/300/2013
Paragraful 18
14. Astfel, art. 23 alin. (11) din Constituţie consacră prezumţia de nevinovăţie în procesul penal, ea reprezentând o protecţie juridică a persoanei puse sub acuzare, în scopul de a echilibra raportul de forţe în procesul penal. Or, textul criticat de autorul excepţiei se situează în sfera contravenţională, iar nu penală. Chiar dacă acest principiu se extinde ca aplicare şi în afara procesului penal, consecinţa aplicării sale constă în faptul că organele judiciare nu pornesc de la ideea existenţei apriorice a vinovăţiei, ci trebuie să efectueze toate demersurile pentru a identifica probe ale vinovăţiei. Obligaţia reglementată de textul de lege criticat nu este de natură să înlăture prezumţia de nevinovăţie, deoarece cercetările se efectuează tocmai în scopul aflării împrejurărilor concrete şi a identităţii persoanei care a săvârşit o contravenţie referitoare la circulaţia pe drumurile publice. Aplicarea acestui principiu nu poate avea ca efect împiedicarea cercetării judiciare, ci are doar scopul de a obliga organele judiciare să probeze faptele şi identitatea contravenientului.
Sursa oficială ↗