Decizia CCR nr. 499/2016Paragraful 24
Paragraful 24
19. Din această perspectivă, Curtea apreciază că autorul excepţiei, în măsura în care se mai află încă sub control judiciar, poate introduce o nouă cerere motivată prin care să solicite procurorului impunerea unor noi obligaţii ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse iniţial, iar dacă este nemulţumit de soluţia dispusă de acesta să introducă, potrivit noilor dispoziţii procesual penale, plângere împotriva ordonanţei procurorului la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond.
Sursa oficială ↗