Decizia CCR nr. 489/2016Paragraful 41

38. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Reţine că textele constituţionale invocate consacră principiul respectării obligatorii a legii dar, pentru a putea fi respectată de destinatarii săi, legea trebuie să îndeplinească anumite cerinţe de claritate şi previzibilitate, astfel încât aceşti destinatari să îşi poată adapta în mod corespunzător conduita. Arată, de asemenea, că instanţa de contencios constituţional a statuat, în mod constant, că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat. Astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. În acest sens, face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012 şi Decizia nr. 146 din 12 martie 2015, precum şi la jurisprudenţa instanţei de la Strasbourg, respectiv Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, paragraful 40, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Leempoel S.A.ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59. Reţine, totodată, că instanţa de contencios constituţional a statuat că poate să fie dificil să se redacteze legi cu o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, în acest sens fiind deciziile nr. 903 din 6 iunie 2010, nr. 743 din 2 iunie 2011 şi nr. 1 din 11 ianuarie 2012. Apreciază că sintagma "alte foloase", precum şi formulările "are influenţă" sau "lasă să se creadă că are influenţă" nu sunt de natură a afecta previzibilitatea normei penale, orice destinatar al acesteia fiind de aşteptat a cunoaşte înţelesul sintagmelor şi a-şi putea adapta conduita exigenţelor legii. De asemenea, arată că instanţa de contencios constituţional a precizat în jurisprudenţa sa că prevederile supuse criticii trebuie analizate în ansamblul normativ din care fac parte, pentru a decide asupra previzibilităţii acestora (în acest sens este Decizia nr. 92 din 3 martie 2015). Apreciază, contrar celor susţinute de autorul excepţiei, că nu se poate presupune, în mod rezonabil, că destinatarul normei penale va interpreta textul incriminator în sensul în care acesta ar sancţiona fapta unei persoane de a primi foloase cuvenite conform legii, pentru a exercita o activitate legală. Textul de lege are în vedere, aşa cum reiese cu claritate din formularea sa, fapta unei persoane de a pretinde, primi ori accepta promisiunea de bani sau alte foloase, pentru a exercita o influenţă reală ori imaginară, dar ieşită din sfera legală, în vederea influenţării îndeplinirii atribuţiilor de serviciu ale unui funcţionar public. În concluzie, apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt formulate clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce şi reglementează cu claritate conţinutul infracţiunii.