Decizia CCR nr. 489/2016Paragraful 66
Paragraful 66
60. Curtea reţine, de asemenea, că stilul actelor normative trebuie să se caracterizeze prin claritate, precizie, prin concizie - fără ca legea să fie însă sumară şi lacunară - prin aplicarea unor principii stabile, predictibile şi accesibile, să fie inteligibil pentru categorii largi şi diverse de destinatari, având în vedere caracterul general şi obligatoriu al normei juridice. Aceasta, întrucât nu se poate concepe o bună gândire juridică fără o exteriorizare a ei într-o formă şi într-o limbă perfect adecvate. Lingviştii subliniază faptul că "limbajele de specialitate (cum este şi limbajul juridic) sunt în relaţie de incluziune, prin raportare la limba generală şi în relaţie de intersecţie cu limba comună cu care împărtăşesc caracteristicile şi cu care ele menţin o relaţie de schimb constant de unităţi şi de convenţii", limba fiind "un sistem ai cărui termeni sunt solidari şi în care valoarea unuia dintre termeni rezultă din prezenţa simultană a celorlalţi". Stilul juridic, ca şi stilul ştiinţific, "implică reflectarea asupra noţiunilor şi precizarea lor, iar aceasta nu se poate face decât prin reîntrebuinţarea aceluiaşi cuvânt, care devine expresia consacrată".
Sursa oficială ↗