Decizia CCR nr. 473/2016Paragraful 61
Paragraful 61
55. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 272 alin. (1) lit. g) pct. 1 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, în privinţa trimiterii la art. 195 alin. (1) din acelaşi act normativ, din economia acestor prevederi legale reiese că acestea statuează cu privire la fapte ce constituie contravenţii în materia pieţei de capital. Astfel, constituie contravenţii faptele săvârşite de către entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de A.S.F., emitenţii de valori mobiliare şi/sau de către membrii consiliului de administraţie sau ai consiliului de supraveghere, directorii ori membrii directoratului ai entităţii autorizate, reglementate şi supravegheate sau emitenţilor de valori mobiliare, persoanele fizice care exercită de jure sau de facto funcţii de conducere ori exercită cu titlu profesional activităţi reglementate de prezenta lege sau au legătură cu activitatea entităţilor autorizate, reglementate şi supravegheate de A.S.F. şi/sau a emitenţilor de valori mobiliare, precum şi de către entităţile care au obligaţia de informare cu privire la depăşirea pragurilor de deţinere prevăzute la art. 228 alin. (1) , după caz, în legătură cu încălcarea prevederilor privind ofertele publice şi operaţiunile de retragere a acţionarilor dintr-o societate prevăzute la (...) art. 195 alin. (1) , potrivit căruia oferta publică de cumpărare trebuie să se desfăşoare în condiţii care să asigure egalitate de tratament pentru toţi investitorii.
Sursa oficială ↗