Decizia CCR nr. 473/2016Paragraful 66

CCR · decizie de neconstituționalitate · 28.06.2016 · dosar 595D/2016
Paragraful 66
60. Aplicând aceste considerente de principiu la prevederile legale care statuează cu privire la faptul că oferta publică de cumpărare trebuie să se desfăşoare în condiţii care să asigure egalitate de tratament pentru toţi investitorii, Curtea reţine că principiul egalităţii de tratament sau tratamentul echivalent în materia pieţei de capital, cu referire expresă la oferta publică de cumpărare, are în vedere acordarea posibilităţii tuturor deţinătorilor de valori mobiliare, la societatea în cauză care aparţin aceleiaşi categorii de titluri, de a avea acces în mod egal, nediscriminatoriu şi transparent la procedura privind oferta publică de cumpărare, respectiv la sursele de informaţii referitoare la oferta publică de cumpărare, precum şi la etapele concrete de derulare a acesteia, astfel încât să nu fie favorizaţi anumiţi investitori în detrimentul altora.
Sursa oficială ↗