Decizia CCR nr. 469/2016Paragraful 24

20. De altfel, o situaţie similară, în care legiuitorului i-ar putea fi imputată lipsa simetriei juridice, este cea prevăzută la art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală, care prevede că procurorul care a luat măsura poate dispune, din oficiu sau la cererea motivată a inculpatului, prin ordonanţă, impunerea unor noi obligaţii pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse iniţial, dacă apar motive temeinice care justifică aceasta, iar, la alin. (9) , că dispoziţiile alin. (8) anterior citat se aplică, în mod corespunzător, şi în procedura de cameră preliminară sau în cursul judecăţii, când judecătorul de cameră preliminară ori instanţa de judecată dispune, prin încheiere, la cererea motivată a procurorului sau a inculpatului ori din oficiu. Cu privire la dispoziţiile procesual penale anterior arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat Decizia nr. 4 din 19 ianuarie 2015 referitoare la recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 5 martie 2015, în sensul de a lămuri dacă, în cursul urmăririi penale, competenţa de a dispune asupra unor noi obligaţii pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse iniţial revine judecătorului de drepturi şi libertăţi care a luat măsura sau, dimpotrivă, procurorului. Prin decizia pronunţată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că în cursul urmăririi penale, competenţa de a dispune impunerea unor noi obligaţii pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse iniţial revine procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală. Prin aceeaşi decizie s-a reţinut că, de vreme ce în cursul urmăririi penale, procurorul este cel care dispune asupra prelungirii măsurii controlului judiciar, chiar dacă măsura a fost luată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, este evident că a fortiori tot procurorul trebuie să fie competent să dispună asupra impunerii unor noi obligaţii pentru inculpat ori asupra înlocuirii sau încetării celor dispuse iniţial, în aceeaşi ipoteză analizată, dar şi că, dacă s-ar accepta interpretarea contrară, s-ar putea ajunge la situaţii inechitabile din perspectiva căilor de atac, prin raportare la organul judiciar care a dispus asupra modificării controlului judiciar.