Decizia CCR nr. 463/2016Paragraful 19

15. Guvernul precizează, totodată, faptul că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra soluţiei legislative criticate, care se regăsea într-o formă similară în cuprinsul art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, care stipula că "partea care cade în pretenţiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată", în acest sens fiind Decizia nr. 184 din 2 martie 2006 şi Decizia nr. 367 din 20 martie 2008, prin care s-a statuat că "unul dintre principiile organizării justiţiei, ca serviciu public, este şi gratuitatea acestuia. Semnificaţia sa se referă însă la faptul că părţile nu au obligaţia de a contribui la remuneraţia persoanelor desemnate în soluţionarea cauzelor deduse instanţelor de judecată, acestea fiind salariate ale statului, astfel încât obligativitatea plăţii cheltuielilor de judecată, incluzând taxele de timbru şi onorariile avocaţilor, de către partea ale cărei pretenţii nu au fost admise de către instanţa de judecată are la bază ideea de culpă procesuală a acesteia şi nu contravine dispoziţiilor art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie."