Decizia CCR nr. 463/2016Paragraful 31

26. De altfel, prin Decizia nr. 34 din 16 noiembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 945 din 21 decembrie 2015, instanţa supremă a lămurit natura juridică de drept procesual a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, în sensul stabilirii caracterului principal sau accesoriu al acesteia, precum şi a naturii juridice a obligaţiei pe care o conţine. S-a reţinut astfel că, potrivit art. 30 din Codul de procedură civilă, în funcţie de calea procedurală aleasă de parte, cererile în justiţie se împart în cereri principale, cereri accesorii, cereri adiţionale şi cereri incidentale, textul instituind un criteriu procedural de clasificare a cererilor. Cererea principală este aceea prin care se declanşează procedura judiciară, iar cererea este accesorie dacă rezolvarea ei depinde de soluţia dată unui capăt de cerere principal. În acest context, în doctrină sunt enumerate, în mod constant, printre cererile accesorii, şi cererile referitoare la solicitarea cheltuielilor de judecată. Astfel, pentru a califica o cerere drept accesorie, este necesar ca partea să o formuleze în cadrul aceluiaşi litigiu cu cererea principală de a cărei soluţionare depinde.