Decizia CCR nr. 474/2016Paragraful 39
Paragraful 39
28. În schimb, cu privire la art. 89 alin. (8) pct. 2 liniuţa 14 din Regulamentul Senatului, Curtea reţine că conţinutul normativ al art. 125 alin. (2) din Constituţie se subsumează celui al art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţie, acest din urmă text constituţional cuprinzând toată sfera de relaţii sociale privitoare la justiţie, respectiv organizare, funcţionare, statut. Mai mult, art. 125 alin. (2) din Constituţie face trimitere la faptul că reglementarea aspectelor care ţin de cariera magistratului - aşadar, de statutul acestuia - se realizează prin legea organică a Consiliului Superior al Magistraturii, lege care face parte din art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţie. Acesta la rândul său este cuprins în art. 75 alin. (1) teza întâi din Constituţie, astfel că, în privinţa acestui domeniu, competenţa decizională aparţine Senatului. Or, nu este de conceput ca unele elemente ce ţin de statutul judecătorilor să fie reglementate printr-o lege organică adoptată de Senat în calitate de Cameră decizională, iar altele de Camera Deputaţilor în calitate de Cameră decizională. Legiuitorul constituant derivat nu s-a îndepărtat de la unitatea de procedură şi reglementare care trebuie să caracterizeze relaţiile sociale care privesc justiţia, eventuala dificultate de interpretare în sensul anterior arătat rezultând din faptul că la data adoptării Legii de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, nu existau mai multe legi care să reglementeze relaţii sociale referitoare la justiţie, ci una singură, respectiv Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească. Or, chiar dacă intenţia legiuitorului constituant derivat a fost aceea ca organizarea judiciară, statutul judecătorilor şi procurorilor şi organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii să fie reglementate prin legi separate, nu se poate trage concluzia că s-a dorit şi reglementarea unor proceduri distincte în privinţa sesizării Camerelor Parlamentului.
Sursa oficială ↗