Decizia CCR nr. 472/2016Paragraful 17
Paragraful 17
14. Guvernul consideră ca fiind neîntemeiate criticile formulate. Arată că prevederile supuse controlului de constituţionalitate sunt expresia unei obligaţii legale, asumată de către autorii excepţiei de neconstituţionalitate în virtutea apartenenţei acestora la o asociaţie profesională, şi anume plata unor contribuţii profesionale, iar, în caz de nerespectare, suportarea sancţiunilor corespunzătoare. În acest context, apreciază că sancţiunea suspendării din profesie a avocatului pentru neplata totală sau parţială a taxelor şi a contribuţiilor profesionale reprezintă o sancţiune proporţională în raport cu scopul urmărit, şi anume executarea obligaţiilor profesionale ale avocatului, în condiţiile în care sancţiunea aplicată acestuia, pe de o parte, este disuasivă, fiind în măsură să îl determine să îşi modifice ulterior comportamentul, şi, pe de altă parte, are un caracter temporar. O atare sancţiune are practic ca efect obligarea avocatului suspendat să îşi plătească taxele şi contribuţiile profesionale pentru a-şi putea relua activitatea avocaţială.
Sursa oficială ↗