Decizia CCR nr. 434/2016Paragraful 20

16. Astfel, Curtea a reţinut în esenţă, că, potrivit normelor de lege criticate, legiuitorul nu refuză plata despăgubirilor stabilite conform Legii nr. 9/1998 şi Legii nr. 290/2003, ci stabileşte anumite măsuri pentru finalizarea procesului de despăgubire. Analizând critica de neconstituţionalitate a soluţiei legislative de suspendare de drept a oricărei proceduri de executare silită, până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligaţiile de plată prevăzute în titlurile de plată, Curtea, în acord cu jurisprudenţa sa (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 897 din 25 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2013, şi Decizia nr. 602 din 1 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 859 din 18 noiembrie 2015) a statuat că această măsură este necesară pentru a se putea realiza scopul avut în vedere de legiuitor, respectiv finalizarea procesului de despăgubire a tuturor cetăţenilor români siliţi să îşi abandoneze bunurile în teritorii cedate de România prin tratate internaţionale, în contextul în care în prezent sunt declanşate proceduri individuale de executare silită, care, în mod inevitabil, au ca efect blocaje în funcţionarea instituţiilor publice cu atribuţii în materie şi care duc la soluţionarea selectivă a dosarelor pentru un număr mic de beneficiari. Lipsa de intervenţie în acest sens ar avea ca rezultat imposibilitatea plăţii în ordine cronologică a despăgubirilor şi plata de cheltuieli accesorii drepturilor cuvenite, împovărătoare pentru statul român, în condiţiile în care acesta este preocupat de menţinerea echilibrului bugetar.