Decizia CCR nr. 439/2016Paragraful 22

17. În ceea ce priveşte sintagma "rea-credinţă", Curtea observă că, potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române, aceasta are semnificaţia de atitudine necorectă, necinstită. În doctrină s-a reţinut că, în limbajul comun, antitezei relei-credinţe i se atribuie mai multe accepţiuni, şi anume: obligaţie de comportare corectă pe care părţile trebuie s-o respecte la încheierea şi executarea convenţiilor; convingerea unei persoane că acţionează în temeiul unui drept şi potrivit cu legea sau cu ceea ce se cuvine; sinceritate, onestitate, cinste. Valenţe oarecum asemănătoare există şi în plan juridic, dat fiind caracterul proeminent etic al normelor care cârmuiesc cele două concepte aflate în opoziţie. Astfel, se poate concluziona că reaua-credinţă este o formă a vinovăţiei, expresia dolului, fraudei şi culpei grave, având ca numitor comun viclenia, înşelăciunea şi omisiunea vădit intenţionată.