Decizia CCR nr. 426/2016Paragraful 25

22. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Precizează că normele de procedură criticate se aplică numai pentru viitor, fără a institui un tratament discriminatoriu între destinatarii lor, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 164/2014. În raport de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, menţionează că prevederile de lege criticate nu reprezintă o încălcare a accesului liber la justiţie, deoarece legea prevede posibilitatea persoanei îndreptăţite de a se adresa instanţei judecătoreşti atât în cazul în care este nemulţumită de soluţia dată, cât şi în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute de lege, iar suspendarea executării silite reprezintă efectul legal inerent al plăţii eşalonate. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a art. 10 prin raportare la art. 44 din Constituţie, menţionează că, problema de drept a plăţii eşalonate a mai fost supusă controlului de constituţionalitate în raport cu critici similare, iar prin mai multe decizii (spre exemplu, Decizia nr. 24 din 17 ianuarie 2012, Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, Decizia nr. 190 din 2 martie 2010, Decizia nr. 712 din 25 mai 2010, deciziile nr. 1.534 şi 1.535 din 28 noiembrie 2011), Curtea Constituţională a constatat constituţionalitatea dispoziţiilor legale care prevăd măsuri de eşalonare. În plus, precizează că măsurile reglementate au un caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaşte obligaţia de plată a autorităţii statale şi se obligă la plata despăgubirilor, modalitatea de executare fiind impusă de situaţia de excepţie pe care o reprezintă, pe de o parte, proporţia deosebit de semnificativă a creanţelor astfel acumulate împotriva statului şi, pe de altă parte, stabilitatea economică a statului român, în actualul context de criză economică naţională şi internaţională. Raportat la dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, menţionează că, o dată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 164/2014, plata efectivă a sumelor stabilite prin acte administrative se face potrivit prevederilor art. 3 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din lege, în termen de 5 ani (iar nu de 10 ani, astfel cum era prevăzut în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013, declarată neconstituţională). În final, apreciază că dispoziţiile art. 53 din Constituţie invocate de autorii excepţiei nu sunt incidente în cauza de faţă, nefiind vorba de restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.