Decizia CCR nr. 438/2016Paragraful 26

21. Totodată, Curtea a reţinut că imparţialitatea magistratului, ca garanţie a dreptului la un proces echitabil, poate fi apreciată într-un dublu sens: un demers subiectiv, ce tinde a determina convingerea personală a unui judecător într-o cauză anume, ceea ce semnifică aşa-numita imparţialitate subiectivă, şi un demers obiectiv, cu scopul de a determina dacă acesta a oferit garanţii suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privinţa sa, ceea ce semnifică aşa-numita imparţialitate obiectivă. De asemenea, Curtea a reţinut că imparţialitatea subiectivă este prezumată până la proba contrară, în schimb, aprecierea obiectivă a imparţialităţii constă în a analiza dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite împrejurări care pot fi verificate dau naştere unor suspiciuni de lipsă de imparţialitate (a se vedea Decizia nr. 333 din 12 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 17 iulie 2014). În doctrină, s-a arătat că situaţiile particulare la care se făcea referire în vechea reglementare ("duşmăniile locale", cazul în care "una dintre părţi are o rudă sau un afin până la gradul al patrulea inclusiv printre judecători sau procurori, asistenţii judiciari sau grefierii instanţei") sunt incluse în cazul mai general al existenţei suspiciunii rezonabile că imparţialitatea judecătorilor instanţei este afectată datorită împrejurărilor cauzei ori calităţii părţilor.