Decizia CCR nr. 421/2016Paragraful 19
Paragraful 19
15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în prezenta cauză, nemulţumirea autoarei excepţiei porneşte de la faptul că o persoană vătămată în drepturile sau interesele sale legitime printr-un act administrativ-fiscal nu poate ataca în faţa instanţei de contencios administrativ acest act, ci doar decizia emisă în procedura de soluţionare a contestaţiei administrative. Or, în opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, "actul administrativ fiscal care produce în mod direct efecte juridice asupra celor cărora li se adresează, efecte pe care le are în vedere organul emitent al actului, este actul iniţial şi nu decizia dată de organul emitent la plângerea prealabilă" şi, astfel, consideră că prevederile art. 218 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt neconstituţionale.
Sursa oficială ↗