Decizia CCR nr. 415/2016Paragraful 23

15. Curtea a reţinut că textul de lege criticat, respectiv art. 503 alin. (3) din Codul de procedură civilă, extinde obiectul contestaţiei în anulare speciale şi la hotărârile instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs şi prevede, astfel, că dispoziţiile alin. (2) pct. 1, 2 şi 4 din acest articol se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs. Exceptarea de la aplicarea alin. (2) pct. 3 în ipoteza hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs, a avut în vedere faptul că motivul contestaţiei în anulare specială - omisiunea cercetării unui motiv de casare - priveşte exclusiv hotărârile instanţelor de recurs, cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai pentru motivele de casare expres şi limitativ prevăzute la art. 488 din Cod. Or, apelul este o cale de atac ordinară şi devolutivă - prin care se rejudecă în fond cauza - spre deosebire de recurs, care are caracter nedevolutiv în configuraţia actualului Cod de procedură civilă. Totodată, apelul poate fi formulat pentru orice motiv de fapt şi de drept. Fiind o cale de atac ordinară, legea nu stabileşte în mod expres motivele pentru exercitarea apelului şi, prin urmare, acesta poate fi formulat pentru orice motiv de netemeinicie sau de nelegalitate a hotărârii atacate, precum şi pentru oricare din motivele pe care legea le prevede pentru exercitarea căilor extraordinare de atac. În concluzie, Curtea a reţinut că lipsa posibilităţii de a exercita contestaţia în anulare pentru omisiunea instanţei de apel de a cerceta "un motiv de casare" este o consecinţă firească a caracterului ordinar şi devolutiv al apelului, fără a aduce atingere principiului egalităţii în faţa legii şi accesului liber la justiţie.