Decizia CCR nr. 407/2016Paragraful 20

16. Curtea reţine, de asemenea, că, pentru ca instanţa să poată decide renunţarea la aplicarea pedepsei, trebuie să fie întrunite condiţiile pozitive referitoare la gravitatea redusă a infracţiunii şi la conduita infractorului, reglementate în art. 80 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, renunţarea la aplicarea pedepsei nefiind un drept al infractorului, ci o facultate a instanţei de judecată care apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecinţelor pe care le-ar avea cu privire la persoana acestuia. Curtea constată că renunţarea la aplicarea pedepsei nu este exclusiv o exprimare a voinţei instanţei de judecată, actualul Cod penal stabilind, de asemenea, în art. 80 alin. (2) , condiţii negative cu privire la persoana infractorului sau cu privire la limita maximă specială a pedepsei pentru care se poate aplica, faţă de prevederile art. 18^1 din Codul penal din 1969, care ţineau seama doar de gradul de pericol social concret al faptei, aşadar de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care s-a săvârşit fapta, de urmarea produsă ori care s-ar fi putut produce, toate aceste din urmă criterii ce ţineau de pericolul social al faptei fiind apreciate de instanţă.