Decizia CCR nr. 403/2016Paragraful 14

11. Guvernul, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, arată că este neîntemeiată critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea art. 21 din Constituţie privind accesul la justiţie. Instanţele nu sunt competente să exercite funcţia de înfăptuire a justiţiei în cadrul cultelor religioase pentru acte de încălcare a disciplinei interne, deoarece răspunderea juridică în materie nu este reglementată prin norme juridice de drept comun. Or, legiuitorul la alin. (1) al art. 26 din Legea nr. 489/2006 a utilizat noţiunea de "organe proprii de judecată religioasă" tocmai pentru a stabili natura lor juridică de organe de jurisdicţie religioasă, al căror rol este doar restabilirea disciplinei interne a cultului, iar nu restabilirea ordinii juridice reglementate prin norme de reglementare generală. De altfel, este echitabil să se stabilească răspunderea disciplinară a personalului clerical de către organe de judecată ale cultelor, deoarece numai acestea pot aprecia dacă actele de indisciplină săvârşite sunt sau nu compatibile cu rolul spiritual al cultului. În continuare, invocând Hotărârea din 26 octombrie 2000, pronunţată în Cauza Hasan şi Chaush împotriva Bulgariei, arată că instanţa de la Strasbourg a statuat că existenţa autonomă a comunităţilor religioase este indispensabilă într-o societate democratică şi constituie o problemă esenţială în protecţia libertăţii religioase garantate de prevederile art. 9 din Convenţie. De asemenea, invocă şi Hotărârea din 23 septembrie 2008, pronunţată în Cauza Ahtinen împotriva Finlandei. Cât priveşte înfrângerea prevederilor constituţionale ale art. 1, art. 3, art. 5, art. 20, art. 31, art. 40, art. 44, art. 51, art. 124 şi art. 126, apreciază că acestea nu sunt relevante pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, cu atât mai mult cu cât autorul excepţiei nici nu motivează suficient de clar în ce constă pretinsa încălcare.