Decizia CCR nr. 393/2016Paragraful 31
Paragraful 31
25. Curtea a mai observat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 18 din 8 iunie 2015, pronunţându-se pe calea unei hotărâri prealabile, prin care s-a dat o rezolvare de principiu cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 393/2004), în cazul condamnării, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, cu aplicarea art. 81-82 din Legea nr. 15/1968 privind Codul penal al României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul penal din 1969), respectiv cu executarea în alte condiţii decât cele prevăzute de art. 57 alin. (1) din Codul penal din 1969, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 469 din 29 iunie 2015, a reţinut că, în cazul dispoziţiilor art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004, legea face referire numai la tipul de pedeapsă aplicată, respectiv privativă de libertate, fără a distinge în funcţie de modul de individualizare a executării pedepsei privative de libertate aplicate. De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că "suspendarea condiţionată a executării pedepsei, ca măsură de individualizare judiciară a pedepsei, nu are ca efect modificarea calificării juridice a pedepsei aplicate, în sensul înlăturării caracterului său privativ de libertate, ci are ca efect provizoriu neexecutarea pedepsei privative de libertate pe perioada termenului de încercare" şi că "dispoziţiile art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004 vizează pedeapsa aplicată, iar nu modul de executare a pedepsei aplicate".
Sursa oficială ↗