Decizia CCR nr. 393/2016Paragraful 33

27. De asemenea, Curtea reţine că prevederile art. 69 din Legea nr. 215/2001 au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate exercitat în raport cu art. 21 alin. (1) şi (2) şi art. 129 din Constituţie, iar prin Decizia nr. 1.522 din 18 noiembrie 2010, citată mai sus, şi Decizia nr. 239 din 4 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 1 aprilie 2008, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate cu acest obiect. Curtea a statuat că, în contextul reglementat de prevederile legale criticate, şi anume modalitatea de contestare în justiţie a ordinului prefectului de constatare a încetării de drept a mandatului de primar, procedura specifică de contestare şi de soluţionare a acestor litigii este în mod firesc caracterizată prin celeritate, natura cauzelor supuse controlului judecătoresc impunând o rezolvare promptă şi definitivă pentru trecerea la etapa următoare, cea a declanşării procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor locale. Totodată, Curtea a observat că, pe parcursul soluţionării contestaţiei de către instanţa de contencios administrativ, ambele părţi din litigiu - atât primarul, cât şi prefectul - îşi pot exercita neîngrădit drepturile şi garanţiile procesuale specifice procesului echitabil într-un stat democratic, astfel că nu se poate susţine încălcarea accesului liber la justiţie sub toate aspectele sale.