Decizia CCR nr. 387/2016Paragraful 21

CCR · decizie de neconstituționalitate · 14.06.2016 · dosar 14.132/314/2014
Paragraful 21
15. În aceste condiţii, Curtea constată că normele de lege criticate nu interferează sub niciun aspect cu dispoziţiile art. 32 din Constituţie care garantează dreptul la învăţătură, asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare. În acelaşi timp, Curtea reţine că textele de lege criticate reprezintă o expresie dreptului la muncă şi la măsuri de protecţie socială a muncii, care, în înţelesul dispoziţiilor art. 42 din Constituţie, privesc şi "formarea profesională". Curtea precizează că libertatea alegerii profesiei, a meseriei şi a locului de muncă nu este incompatibilă cu stabilirea condiţiilor în care poate fi exercitată o profesie, pentru ca aceasta să corespundă naturii şi finalităţii sale. Astfel, Curtea reţine că instituirea unor condiţii pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care urmează să exercite atribuţii de pază sau protecţie şi a anumitor obligaţii, în sarcina formatorilor profesionali ai acestora, este justificată de însuşi scopul Legii nr. 333/2003, şi anume, asigurarea siguranţei obiectivelor, bunurilor şi valorilor împotriva oricăror acţiuni ilicite care lezează dreptul de proprietate, existenţa materială a acestora, precum şi protejarea persoanelor împotriva oricăror acte ostile care le pot periclita viaţa, integritatea fizică sau sănătatea.
Sursa oficială ↗