Sari la conținut

Decizia CCR nr. 562/2016Paragraful 28

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
12.06.2016
Dosarul
777/86/2015

21. Distinct de acesta, Curtea reţine că reglementarea conflictului de interese ca abatere disciplinară are un conţinut juridic clar şi univoc. Astfel, potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, "Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat că a emis un act administrativ, a încheiat un act juridic, a luat o decizie sau a participat la luarea unei decizii cu încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective, în măsura în care prevederile prezentei legi nu derogă de la aceasta şi dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni", în timp ce, potrivit art. 301 din Codul penal, conflictul de interese, reglementat ca infracţiune, reprezintă "Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură", şi care se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică. Pe cale de consecinţă, Curtea constată că susţinerile autorului excepţiei, în sensul existenţei unui paralelism legislativ în cazul conflictului de interese, nu subzistă.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie