Decizia CCR nr. 382/2016Paragraful 29

CCR · decizie de neconstituționalitate · 07.06.2016 · dosar 1.882/327/2013
Paragraful 29
25. Guvernul apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, deoarece spre deosebire de reglementarea anterioară, actuala variantă-tip a infracţiunii de vătămare corporală din culpă este condiţionată de producerea urmărilor specifice agravate ale infracţiunii de lovire sau alte violenţe numai în cazul în care fapta este săvârşită de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice ori a unei substanţe psihoactive sau în desfăşurarea unei activităţi ce constituie prin ea însăşi o infracţiune. Lipsa unei sancţiuni penale pentru fapta ce a avut ca rezultat o vătămare corporală de până la 90 de zile, comisă din culpă, nu trebuie să fie asimilată şi identificată cu lipsa unei protecţii din partea statului şi un blocaj în ce priveşte accesul la justiţie al persoanei vătămate, ci este necesar ca aceasta să fie interpretată prin raportare la dispoziţiile cuprinse în Codul civil care reglementează cu privire la condiţiile răspunderii pentru fapta proprie. Face trimitere la Decizia nr. 683 din 19 noiembrie 2014.
Sursa oficială ↗