Decizia CCR nr. 368/2016Paragraful 20
Paragraful 20
15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 alin. (1) , (2) şi (6) , art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 10 mai 2011, precum şi dispoziţiile anexelor nr. 2 şi 3b la Legea nr. 63/2011. Dispoziţiile Legii nr. 63/2011 criticate de autorii excepţiei au următoarea redactare:
- Art. 1: "(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la 31 decembrie 2011, personalul didactic şi didactic auxiliar din învăţământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la prezenta lege.
(2) Cuantumul brut al salariilor de încadrare pentru personalul didactic şi didactic auxiliar din învăţământ este cel prevăzut în anexele nr. 1, 2, 3a şi 3b, după caz. [...] ...
(6) Prin contractele colective de muncă sau acordurile colective de muncă şi contractele individuale de muncă nu pot fi negociate salarii ori alte drepturi băneşti sau în natură care excedează prevederilor prezentei legi."; ...
- Art. 2: "(1) Încadrarea personalului prevăzut la art. 1 se face potrivit prevederilor prezentei legi.
(2) Persoanele care au salariul de încadrare între limita minimă şi maximă a tranşei de vechime pentru funcţiile didactice din învăţământul universitar, respectiv a gradului profesional sau a treptei profesionale pentru funcţiile didactice auxiliare îşi păstrează încadrarea avută dacă se situează între limitele prevăzute în anexele la prezenta lege."; ...
- Art. 6: "Orice alte dispoziţii contrare cu privire la stabilirea salariilor şi a celorlalte drepturi de natură salarială, în anul 2011, pentru personalul prevăzut la art. 1 alin. (1) , se abrogă."
Sursa oficială ↗